De pe la TV - "Acte de caritate"

De ceva timp tot observ un fenomen transmis de televiziunile noastre. Hai sa ajutam, hai sa strangem bani pentru sarmanul /sarmana, micutul, ingerasul si tot asa (nu ma refer la cei bolnavi). Nu ma intelegeti gresit, este bine sa ajutam, trebuie sa ajutam daca avem posibilitatea, inainte de toate trebuie sa fim oameni si sa fim solidari cu suferinta celor din jur, insa daca ajutorul pe care il dam duce la un comportament gresit, in loc de a transmite mesajul corect catre cei din jur deja avem o problema. In cele ce urmeaza o sa vedeti la ce ma refer:

Totul a pornit de la  2 actiuni ale domnilor Mihai Morar si Daniel Buzdugan:

Prima : Daniel Buzdugan a facut o intreaga propaganda pe pagina lui de FB si in cele din urma si la radio, pentru a fi ajutata o familie cu 4 copii: Luiba si cei 4 „ingerasi” ai ei era cat pe ce sa ramana pe drumuri. Doamna in cauza a facut cei  4 copii in cadrul casatoriei si apoi a fost parasita de catre sot. Proprietarul imobilului in care stau  acestia doreste sa vanda apartamentul si atunci pe cale de consecinta ei vor fi evacuati.

 Domnul Buzdugan a sarit in ajutorul acestor persoane  si a indemnat atat vedete cat si persoane obisnuite sa ii ajute. Pana aici un demers demn de respect. Problema care se naste este urmatoarea: daca esti intr-o casatorie si ai o situatie financiara precara, atunci de ce faci 4 copii?

Sunt de acord ca fiecare fiinta vie isi doreste sa aiba un pui, sa procreeze -  este ceva natural si normal, dar cand faci 4 copii si nu ai dupa ce sa bei apa deja este inconstienta. Aici este problema mea, nu aveti posibilitati financiare, nu aveti casa si  faceti 1000 de copii, apoi plangeti pe unde apucati ca sa fiti ajutati, iar daca apare si o vedetuta induiosata de o blondina cu ochii inlacrimati reteta este completa.

Nu zic sa nu fie ajutata, nu zic sa fie data afara din casa, nu vreau sa li se intample nimic rau, insa faptul ca esti casatorita nu iti da dreptul sa fii irationala si sa iti bati joc pana la urma de soara copiilor tai.

Legat de atitudinea domnului Buzdugan m-a deranjat urmatorul fapt: daca esti persoana publica si ai un fan page, atunci, atata timp cat oamenii iti scriu decent cometnuri chiar si contra ar trebui sa le accepti si sa nu ii bloghezi. Acest lucru dupa mine tine de bunul simt, sa tii cont de parerile tuturor celor care te urmaresc  chiar daca in anunite privinte nu sunt de aceeasi parere cu tine, cel putin atunci cand ai un anumit statut si te consideri o persoana cu anumite valori si „printzipuri”.

Fac o paranteza de la acest subiect si spun ca de aceea o apreciez pe Iulia Albu, care desi nu imi place, a acceptat comentariile mele, evident decente, dar contra ideilor si statusurilor puse de ea. Bravo ei !

Dupa cateva saptamani de propaganda in care vedetele s-au milostivit, oamenii au donat, toti s-au agitat, familia cu pricina este in continuare amenintata ca va fi evacuata. Daniel Buzdugan revolatat de toti cei care au judecat-o pe Liuba, ca a facut copii cu nemiluita, o contacteaza telefonic  si ii da drept la replica la Radio ZU, intreband-o : „ ce le spui tu acestor persoane care te judeca ca ai facut copii si nu ai facut AVORT?” Raspunsul femii a fost:” eu nu am facut avort pentru ca un copil este darul lui Dumnezeu si duhovnicul mi-a zis sa nu”

Avort?? Avort?? Cine a zis ceva de avort?? Ne place sa fim malitiosi, oamenii buni nu trebuie sa ajungi la avort,  la 30 de ani poti sa stii si tu niste modalitati prin care sa nu ramai insarcinata. 

Dupa, cel mai mic copil are 2 ani, nu poti sa imi spui tu mie ca o casnicie se strica asa de pe o zi pe alta si ca tu ca femeie nu intuiesti faptul ca barbatul o sa te lase (acestea sunt niste presupuneri personale, nu cunosc situatia, insa ma gandesc asa logic) sau ca el s-a racit de tine, in conditiile acestea iti permiti sa nu te protejezi, daca ai 3 copii si treaba nu merge bine cu barbatul tau?? – intrebari retorice . Sincer, nu cred ca m-ar interesa raspunul pentru ca sunt sigura ca nu as primi un raspuns adevarat. Oricum e problme ei, ceea ce doresc sa repet pentru a se intelge clar, este un comportament nesanatos sa faci multi copii, iar apoi sa te plangi si sa ai pretentia ca statul sau oamenii din comunitate sa te ajute.

Dupa aceasta propaganda de binefacere a domnului Daniel Buzdugan s-a trezit ca un amarat care are mama in spital bolnava de canceri il suna la radio sa ii ceara ajutorul, Buzdugan a replicat ca el nu este Gigi Becali si ca o sa mai vedem , iar tb  a fost lasat a in plop.  Si soc !!!A doua zi domnul Morar impresionat de un alt caz umanitar al unei familii nevoiase cu multi copii incepe sa stranga fonduri si ajutoare pentru acestia.

Nu ma intelegeti gresit, fiecare este liber sa ajute pe cine vrea si cum vrea, insa revin, din pozitia de persoana publica nu prea merge sa te dai tu mai catolic decat papa, mai ales cand vine vb despre subiecte delicate, dar sa nu accepti parerile celor care sunt contra din diferite motive, mai ales daca au argumente sa isi sustina pledoaria. Mai mult din aceeasi pozitie publica nu iti permiti sa nu fi impartial, trebuie macar sa dai impresia ca esti.

 Reactia celor doi moderatori a fost urmatoarea la toate criticile ascultatorilor, incerc sa paravrazez: cine nu face nimic sau nu vrea sa ajute mai bine sa nu vorbeasca, sa nu mai comenteze. Ba da domnilor, comentam cat dorim, pentru ca este o tara liber, daca nu folosim un limbaj obscen putem sa comentam si ar trebuie sa fim lasati sa cnomentam si pe fun page-urile dumneavoastra de FB si la radioul dumneavoastra si pe unde mai dorim. 

Al doilea caz : Cauza lui Morar este un caz social, scos la lumina de care cei de la libertatea, pe scurt:  un copil dintr-o familie nevoiasa, isi pierde mama bolnava de cancer si desi acest era preminat este trimis la groapa de gunoi sa stranga peturi.

Totul induiosator,  si nu sunt ironica de aceasta data, copii sufera si daca putem, e bine sa fie ajutati.

Seara in emisiunea "Rai da Buni" este prezentata rezolvarea cazului a fost, toata lumea dorea sa dea, sa ajute si copilasul sa se intoarce la scoala. Tatal este intrebat: „daca va gasim loc de munca mergeti la munca?” raspund: „nu pot pentu ca nu am cu cine sa imi las copilasii”. Mentionez printre copilasi erau si niste „copilasi mai mari care aveau la randul lor copilasi”.

Facand abstractie ca erau tigani (nu o sa le zic rromi) si se stie ca ei fac multi copii sa ii trimit la cersit, ii pun sa munceasca pentru ei iar lista este lunga. Domnul tatic nu dorea sa munceasca, evident ca reportera a intrebat:” nu e mai bine sa ramana copii  mai mari acasa cu cei mici si dumneavoastra sa mergeti la munca”, raspunsul a fost acelasi, „nu am cu cine sa imi las copialsii”.

A doua zi cei doi moderatori au anuntat ca micutul s-a intors la scoala si ca tatal munceste. Dupa atitudinea lui nu parea sa fie foarte dornic sa munceasca (sau cel putin asta a fost perceptia mea dupa ce am vazut la TV cu o seara inainte), intrebarea mea este cat timp o sa mearga la munca?

O alta dilema pe care o am este  de ce primul om care a sunat la radio nu fost sprijinit? De ce nu ni s-a spus si noua ce s-a intamplat cu el, l-au ajutat, l-au investigat, este un trantor care vrea sa ne fure banii? Exact ce s-a intamplat cu el si cu mama lui si mai ales de ce nu a fost ajut in favoarea celuilalt caz.

Dupa cum am mentionat ajuti pe cine vrei si cum vrei,fiind o persoana publica si cerand ajutorul ascultatorilor sau telespectatorilor dupa caz, din postura de persoana publica si om inimos, care se impica in actiuni caritabile ar tb macar sa pari impartial, corect, just, nu ar trebui sa fii partinitor pentru un anumit gen de caz decat daca mentionezi lucrul acestea.

Daca esti persoana publica si vrei sa te dai „ZAN” si sa sprijini cazuri sociale incerci sa faci ceva pentru fiecare sau gasesti o modalitate sa eviti sa fii sunat la radio de persoane care au probleme si „sa le dai cu Flit”.

Accentuez  ca sa ma fac bine inteleasa, in ensenta problema nu este ca oamenii se aduna si fac bine celor care nu au bani, ajutati, fac publicitate, blameaza statul ca nu da alocatii suficient de mari, totul este corect si adevarat. Problema care se impune este urmatoarea: nu e mai bine sa aduci pe lume 1000 de copii carora sa nu le poti oferi un minim pentru a putea sa creasca asa cum trebuie.

Nici statul si nici societatea nu sunt obligati sa iti creasca copii, faptul ca ii iau si ii duc intr-un centru de plasamanet nu se poate numi in Romania ca statul are grija de copii, stim si noi ce conditii sunt acolo. Cei din jur o sa dea bani si o sa fie bine pentru o perioada relativ scurta de timp, resposabilitatea intretinerii si ingrijirii unor copii cade tot pe umerii parintilor, iar ei trebuie sa aiba mijloacele sa o faca.

Alocatia pentru copii, e clar,  e mica, ar trebui marita sunt total de acord, insa nu cred ca nici un om normal la cap face un copil in baza acestei sume de bani.  

Acum problema care se pune este ca nu trebuie sa ajungeti sa faceti multi copii daca nu aveti cu ce sa ii intretineti, exista o gramda de metode contraceptive,  multe sunt oferite gratuit persoanelor defavorizate, trebuie doar sa te preocupi si sa te interesezi putin. Mai mult NU trebuie sa ajungi la avort -toata lumea o baga in fata pe asta,  parca ar arunca praf in ochi „vai este o crima sa faci avort”  - sunt de aceeasi parere, nu e bine din numeroase motive,dar de ce sa ajungi acolo ??

Situatia e asemanatoare cu cea din reclama la Mercador, „in umra cu 9 luni mi-a fost lene sa cobor pana la famracie, iar acum caut carucior.” Pai ne este lene, nu gandim si apoi, daca celor care sunt adulti le este greu, hai ca parca nu i-as plange prea tare, vb aia capul face capul trage, dar ca osandesti niste copii sa nu dispuna de o educatie buna, de lucuri materiale bune, de un climat familial adecvat, aici cred ca e o crima mai are decat un avort in sine.

Perpetuma traumele si neajunusrile catre nepoti si stranepoti, cred ca e momentul sa stopati un comportament nesanatos, sa fiti responsabili nu animale in calduri care dupa urla in jur ca nu au cu ce sa isi hraneasca copilasii si invoca motive habotnice pentru geselile lor, de fapt pentru nesimtirea lor.

Cred ca in campaniile de ajutoare a acestor persoane cu o turma de copii ar trebui sa se repete ca nu e bine sa faci multi copii daca ai un venit mic, ca trebuie sa fii responsabil, ca exista metodele contrapetive care pot sa fie luate din locul cutare, facand lucrul cutare in mod gratuit.

In incheiere va rog sa priviti mai departe de propriul nas si sa aveti mintea limpede cand luati decizii mai ales daca aceste dezicii pot sa  infulenteze, sa dauneze celor mai dragi fiinte, copii vostrii. 

World Widen your Imagination !!

Inecul Emotional

Funia de Nisip - Țara fără bătrâni. (dupa V.A.Urechia)

Mi-a placut foarte mult aceasta poveste, cred ca este plina de invataminte si ca avem multe de invatat din ea. Mentionez ca nu imi apartine, sper sa va placa si voua. 

            Se spune că într-o ţară îndepărtată, tineretul s-a hotărât să-i ucidă pe toţi bătrânii. „De ce numai bătrânii să fie mari slujitori ai ţării? Cât au să-şi mai scoată căciula din cap înaintea bătrânilor?” ziceau cei tineri.

             Şi, într-o noapte, s-au apucat voinicii de tineri de au ucis pe toţi bătrânii. Numai un fiu mai cu suflet n-a cutezat să-l ucidă pe tatăl său, ci l-a luat şi l-a ascuns într-o peşteră, unde nimeni nu-l putea găsi.

             Nemaifiind bătrâni, a chemat atunci Vodă, în divan şi în toate slujbele, numai oameni tineri. Din toate bărbile marilor sfetnici ai lui Vodă, n-ai fi putut lega o bidinea, iar din toate mustăţile judecătorilor, nu puteai alege măcar un fuioraş.

             Dar iată, că ţara aceea era vecină cu un neam duşman, care ca uliul pândea de mult să pună gheara pe bogăţiile ei.

- "A sosit ceasul", ziseră cârmuitorii neamului vecin. "Şi-au ucis bătrânii, e vremea să le ocupăm ţara".

             Dar cum să înceapă cearta? Că, de, chiar când începi o gâlceavă din senin, tot vrei să creadă lumea că dreptatea e de partea ta. Şi ce s-au gândit viclenii:

- "Să cerem înapoi de la tinerii vecini, funia pe care strămoşii noştri le-au împrumutat-o cândva strămoşilor tineretului. Iar de nu ne-or da-o în trei zile, le luăm ţara amanet şi amanetul rămâne pe urmă al nostru pe vecie".

             Dar ce fel de funie voiau viclenii de vecini?

- "Funia împrumutată de la strămoşii noştri - ziceau ei - era împletită din fire de nisip".

- "Ei, ce mare lucru", - zise sfetnicii lui Vodă din ţara tineretului, care nu ştiau nimic despre această funie. - "O să le dăm funia şi o să fim în pace cu vecinii noştri". Însă nimeni nu ştia unde se putea găsi această funie.

Ei, şi pentru că n-au găsit-o, ce şi-au zis:

- „Vom face iute alta”.

           Şi, deîndată, pe toate drumurile răsunau tobele şi glasul crainicilor, care strigau la răscrucile drumurilor, să poftească la stăpânire toţi meşterii de frânghii, c-o să le iasă câştig mare.

                 Se adunară mulţi meşteri, cărora tinerii de la stăpânire le porunciră să facă în trei zile un stânjen de funie din fire de nisip, că de nu, va fi vai ş-amar de ei.

              Şi au început lucrul. Au frământat nisipul, l-au întins, dar funia nu se putea împleti. Trecu termenul pus de neamul duşman, dar funie... nimic.

Atunci vecinul viclean porneşte război împotriva tineretului.

- "Vai, ce ne facem?" - se întrebau cu toţii, "Suntem pierduţi".

Atunci Vodă cheamă la sfat pe tinerii săi sfetnici şi ţinu sfatul din zorii zilei până în noaptea adâncă.

Iată, că între sfetnici era şi fiul cel cu suflet bun, care nu şi-a ucis tatăl. Frământat şi el de cele ce s-au discutat în divan, a doua zi merge la peşteră să-i ducă tatălui său schimburile albe cu miros de levănţică şi de sulfină. Şi-l vede bătrânul tată dus pe gânduri şi amărât.

- "Ce ai fiule?"

- "Ce să am? Iaca, stăm rău, că uite aşa... uite pe dincolo"...

Şi povesti cu de-amănuntul, povestea cu vecinul cel viclean.

- "Păi de atâta vă supăraţi, voi, copii? Răspundeţi-i duşmanului aşa: "Moşii şi strămoşii noştri, când au împrumutat funia, ce ne cereţi acum înapoi, au zis strămoşilor voştri: tăiaţi din funie un capăt să vă rămână de probă, de model. Aşa că, daţi-ne capătul de funie, ca după el să facem funia întreagă".

Cârmuirea tânără făcu după sfatul bătrânului, iar vecinul cel viclean de la hotar, ruşinat, strigă: Tot mai au un bătrân, care să-i sfătuiască. Că de n-ar avea nici un bătrân, ar fi amar de ei".

Şi vecinul, ruşinat, n-a mai zis nimic.

Şi iată de unde s-a născut vorba că, dacă un sat nu are un bătrân, să şi-l cumpere, dacă vrea să nu piară.

Feminitate furata

Ingerul de pe umarul meu – dedicatie de 8 martie

Fiecare zi e speciala, fiecare zi e  dedicata ei, insa astazi m-am gandit sa o fac si publica pe acest Blog.

Un om deosebit, nu avea scoli inalte, citea foarte mult in schimb, cel putin cat timp vederea a putut sa o ajute. Va povestesc despre un om de o intuitie si de o inteligenta emotionala desavarsita, de un caracter si o morala impecabila, care a crescut 3 fete: pe nepoata (dupa sora) ei, apoi pe minunata ei fiica si pe urma pe mine.

Daca as avea macar jumatate din puterea ei de carcater, din rabdarea si anduranta ei  cred ca azi as putea muta muntii din loc, cred ca azi as putea straluci mai tare decat soarele si nu m-ar interesa multe lucuri care nu mertia atentia mea.

Stia cum sa se comporte cu oamenii, stia sa imblanzeasca si cele mai razvratite minti, sita cum sa impuna respect intr-un mod simplu si delicat, cu eleganta si multa omenie.

Este vorba despre bunica mea – gospodina desavastia, facea cele mai gustoase mancaruri, era economa si foarte ordonata. Ca un omagiu adus acesui inger care imi sta alaturi in fiecare secunda din viata mea o sa incerc mereu sa fiu dreapta, sa am mereu acel set de valori pe care mi l-ai faurit, sa fac lucrurile care te faceau sa fii mandra de mine.

M-am impacat cu trecerea ei spre lumina si am inteles ca nu inseamana despartire, inseamana doar un alt gen de realtie, o relatie in care aripile ei albe ma invaluie si ma protejeaza cand imi e mai greu, cand trebuie sa iau decizii proprii pentru ca am „fost invatata sa pescuiesc” si ca nu am nevoie de nimeni si nimic ca sa trec peste ce e greu. Am invatat si m-am resemnat cu ideea ca atunci cand mi se intampla ceva care nu imi place este pentru ca ea, m-a aparat de o primejdie si mai mare si ca  imi pregateste un lucru minunat pentru viitor.

Am invatat sa fiu recunoscatoare pentru fiecare lucru din trecut, fiecare clipa superba pe care mi-a oferit-o, pentru tot ce mi-a arata si imi amintesc toata forta pe care mi-o dadea cu fiecare cuvant bun.

Ma intreba mama „nu iti e frica sa mergi noaptea pe strada? Te intorci prea tarziu de la...” Nu, raspunsul e nu... pt ca un inger imi vegheaza pasii, un inger imi vegheaza in fiecare seara somnul, un inger imi sterge fiecare lacrima si imi aduce zambetul pe fata pentru ca in aceasta viata nu am alta solutie decat sa pasesc mai departe si sa fiu puternica, asa m-a invatat asa voi face si asa ii voi invata si pe urmasii mei sa fie la fel ca ea... cu bune si cu rele , dar la fel ca ea.

In aceasta zi, ii multumesc universului ca mi-a oferit oportunitatea de a avea langa mine un om deosebit si mi-a dat sansa sa o cunosc si sa cresc alatuiri de ea, de mamaie.

Scrum si deziluzii

Mintea si momentul prezent – Journey to the center of your mind

"Mintea e aceea care face rau sau bine, 

care te face fericit sau nefericit, bogat sau sarac."

                                                                                                                           -  Edmund Spencer

Mintea este cea care ne trage ca un carlig spre temerile si frustrarile pe care le avem. Daca in prima faza nu putem sa o determinam sa "taca" putem sa o determinam sa se indrepte spre lucrurile pe care noi le vrem in viata noastra. Exercitiu bun, pana ajungem la performanta de a ne trezi constiintza si sa alungam suferinta din viata noastra.

Nu suntem toti la fel, insa nici „diferiti”, suntem unici in gandire, speciali, si mai ales nu putem fi bagati in niste tipare, in niste esaloane, ca vitele in cireada.

Fiecare trebuie sa mearga pe drumul lui, fara a face comparatie cu cei din jur, cel putin asta ne invatata aikido.

Echkart Tolle spune in cartile si seminariile sale ca mintea este cea care ne „ademeneste”, ne pune sa alergam pe piste gresite, ne pune sa „rumegam”povesti pe care le inforeste, le dezvolta si  nu face decat sa ne oboseasca. Mintea e ca o „clocitoare guresa” careia nu ii mai tace clontul, din pacate „puii” pe care ii cloceste sunt nsite mici dracusori impielitati care nu stiu decat sa ne sfasier pe dinauntru, emotional si sa ne epuizeze psihic.  

Sunt sigura ca toti ati vazut pe strada oameni care vorbesc singuri. Despre un astfel de episod vorbeste si Eckart Tolle in una dintre cartile lui: oameni care vorbesc cu mintea lor, care se  cearta cu evenimentele trecute, cu oamenii care le-au fact rau in trecut, cu ceva ce exista in doar capul lor, nu si in momentul prezent. Se cearta cu ceva care e legat de realitate, insa care tine de momentul trecut, insa totusi cu fictiunea din capul lor, cu frustrarea care nu le permite sa accepte ca sunt in prezent si ca ceea ce e facut e bun facut. Ce inseamana asta? Inseamna ca nu sunt ancorati in momentul prezent, ei nu se identifica cu ceea ce se chiama „constiinta”.

Nu va speriati, nu sunt multi oameni care sa faca acestul lucuru, care sa traiasca in prezent, insa pentru ca nu exista multe persoane de acest gen, cum este Echkart Tolle nu inseamana ca e si bine, sau ca trebuie sa ramanem la acest stadiu. Acelas autor spunea in cartea lui „Puterea prezentului” ca la inceputul lumii nu existau flori pe pamant, asa cum exista azi, dupa ce lumea a evoluat, iar azi pamantul este plin de flori care rasar din toate colturile. Aceasta este o metafora pentru constiinta umana si puterea de a trai in prezent, daca acum sunt putini oameni care au aceasta capacitate, in viitor cu siguranta acest gen de oameni for fi ca florile din prezent.

Ei bine, insa intrebarea care se ridica aici este ce faci cu „fantoma” care se ridica din trecut sau cu teama de evenimentele viitoare sau cum sa faci sa nu te mai gandesti la nimic, cand tot ce iti vine in minte este ultima discutie cu seful, problema de la serviciu, cearta cu sotia, nedreptatea care ti s-a facut?

Cea mai stringenta problema pe care o avem si care ne afecteaza emotional este ceea ce mintea rumega, uneori nu suntem constienti de gandurile pe care ”le mestecam”, insa incepem sa gandim obsesiv aprope, atunci cand apare o problma. Pentru ca nu reusim sa ne „dezgolim” de ganduri, de frici,  de pareri, de observatii, de etichete, ce ar tb sa facem? Nu vei reusi din prima sa iti golesti mintea, este un exercitiu care tb facut de foarte multe ori, pana la epuizare, e ca in aikido, ti se face tehnica, esti pus la podea si te ridici, iar si iar,  de 1000 de ori, de 1000000 de ori, de cate ori este nevoie, dar nu abandonezi, pt ca tu, constiinta pura esti mai puternic decat orice. Nu abandonezi pentru ca asa cum spune un prover: nu este important de cate ori cazi, este important de cate ori te ridici si trebuie sa te ridici o data in plus, sa te scuturi si sa mergi mai departe.

Mabel Katzs spunea in carea ei „Cea mai usoara cale”- viata o sa arunce tarana pe tine, insa trebuie sa te scuturi si sa pasesti peste pamantul aruncat si sa faci un pas mai sus.

Ratiunea, spiritul, acea frantura dumnezeiasca care exista in noi este mai puternica decat orice suferinta, durere, lovitura, este mai puternica decat mintea si de aceea trebuie sa ajungeti sa va controlati mintea, pt ca in momentul prezent nu exista decat liniste, decat lumina.

Si cum fac concret sa ma conectez la prezent, cum fac sa nu las mintea sa „rumege” ganduri. In prima faza un exercitiu ar fi sa te canalizez pe ceva ce iti  place, gen sa citesc o anumita carte, spre un cuvant pozitiv cum ar fi „Multumesc” sau „te iubesc” (hopponopono), spre o intamplare amuzanta sau spre o melodie care iti da o stare pozitiva.

Ideal ar fi sa alegeti ceva care are legatura cu momentul prezent, cu motivatia de a exista in acel moment.

Uneori poate va va revina in fata, in minte, ceva ce va deranjeaza, ca o imagine, ca o holograma ce va determine sa va „intoarceti spatele de la momentul prezent”, care va afecteaza din nou emotional, care produce acel gol in stomac, sau stare de anxietate, sau frica; nu e nimic, este ceva ce poti accepta, o sa treaca, oricum ceea ce este cel mai important este sa va canalizati pe textul citit, iar si iar.

Puteti alege orice va place, sa vedeti un film pozitiv care va tine captivati, sa va canalizati pe o anumita fraza, pe care sa o repetati si sa o vizualizati, si toata lumea sa dispara din jurul vostru.

Daca sunteti la birou, spre exemplu, puteti sa ascultati in timp ce lucracti un audio book care sa va aduca aminte de lucrurile care conteaza in viata voastra, de adevaratele valori, de fiecare raza de soare care exista in copaceii pe care ii vedeti pe strada, in caldura soarelui, in fiecare lucru minunat pe care il intalniti la fiecare pas pe care in faceti intr-o zi obisnuita.  

David Deida are in cartea sa „Calea barbatului superior „ o explicatie a felului in care sunt barbatii, a faptului ca ei sunt canalizati doar pe un singur lucru, pe cee ce fac in momentul respectiv,de aici putem sa extrapolam la momentul in care esti in intimitate cu partenerul, nu poti sa te gandesti la serviciu in acel moment, esti doar acolo, in fiecare respiratie,cu fiecare actiune. Aceeasi senzatie trebuie sa existe si atunci cand vreti sa va canalizati mintea spre un lucru si sa va ancorati in momentul prezent. Ideea e ca trebuie sa fiti ancorati in realitate toatal pentru a nu mai rumega, sa nu mai mestecati un gand care oricum nu va ajuta, care oricum daca va ganditi la el nu faceti decat sa il mariti, sa il agravati si sa ii sportit puterea. Trebuie sa fiti aconorati in realitate cu fiecare respiratie, nu jumatate atent la ce facei si jumatate atent la problema care va deranjeaza.

La fel este si cu durerea si cu oboseala. Spre exemplu: te antrenezi si obosesti, daca te vei gandi mereu ca esti obosit, nu vei face decat sa sabotezi singur, trebuie sa te canslizezi pe urmatoarea miscare ca si cum ar fi niste trepte pe care trebuie sa le urci, trebuie sa fii atent sa nu te impiedici. Evident totul trebuie facut cu echilibru, trebuie sa iti simti corpul, nu trebuie sa ajungi la epuizare maxima sau la spital, insa cu siguranta ca atunci cand ai obosit nu e punctul final.Este important doar sa „tragi de tine in pic” cat sa iti depasesti o anumita limita.  Acelas lucru se intampla si cu oboseala, evident ca nu tb sa ajungem la epuizare, insa de exemplu, generatia actuala se trezeste obosita, o minte echilibrata,are un corp echilibrat  si o minte echilibrata isi impinge limitele putin cate putin pentru a ajunge la mai mult .

Pana la urma mintea este doar o unealta pe care o puteti lasa sa va guverneze viata sau puteti sa o folositi in interesul vostru cel mai intalt. 

Un Motiv !

Journey to the light - death

Cineva imi spunea odata ca orice poate sa fie schimbat, numai moartea nu, in prima faza am luat-o mot a mot, dar moartea nu poate fi schimbata pentru ca  ea insasi inseamna schimbarea, dar nu inseamana neacceptare, este neacceptare pentru cei care raman in acesata lume si este suferinta pentru ca este neacceptare, iar neaccepatarea vine din egoims si lasitate. Egoismul pentru ca cel drag a  plecat si nu isi mai avea locul aici. Toti avem un drum de parcurs si trebuie sa trecem prin toate etapele, inclusiv prin trecerea spre lumina.

Moartea nu inseamna dezastru si nu inseamna sfarsitul…. Moartea este doar o poarta spre un alt destin pe care nu putem sa il explicam. Renuntarea este buna, atunci cand ea inseamna adaptare si puterea de a merge mai departe. A renunta la viata inseamna lasitate, neasumare, neacceptarea propriilor deziluzii si frustrari, atunci moartea nu este decat esec, asuma-ti greselile, desi nu exista asa ceva, exista doar decizii din care invatam, dar totusi asuma-ti asa zisele greseli, invata din ele si lupta mai departe, pentru ca poti, ai cel mai minunat dar, viata si cea mai puternica arma, vointa.Daca esti suficient de puternic pentru a-ti lua viata esti suficient de puternic si sa o traiesti!

In fimul „What dreams may come” – O iubire fara sfarsit (1998), Chris Nielsen (Robin Williams )a fost sfatuit de Sf Petru sa nu mearga in infern pentru a-si salva sotia (care s-a sinucis) pe motiv  ca nimeni nu s-a mai intros din iad, ca nimeni ajuns acolo nu a mai fost adus pe drumul cel bun , in rai, pentru ca sinugigasii nu isi dau seama ca eu am murit si ca sunt in iad, de aceea ei nu trec in rai, pt ca nu realizeaza ce se intampla cu sufletul lor. In ciuda avertismentelor si a staruintelor Sfantului Petru,  Chris a mers mai departe pt ca dorea sa isi salveze sotia cu orice pret. Este metafora cea mai buna pt alegerea pe care trebuie sa o facem zi de zi cu viata noastra. Trebuie sa fim primii care ne faurim o cale, chiar daca nimeni pana atunci nu a pasit pe ea, trebuie sa fim primii care izbavesc indiferent de ceea ce ne spun oamenii din jur sau de credintele lor.

Viata noastra a fost facut in jurul unor rigori si reguli sociale care sunt bune pentru o masa de mijloc a lumii in care traim, insa succesul si izbanda sunt facute pentru prea putini, tu ai alegerea daca esti o oaia in turma sau vrei sa iesi din anonimatul si rutina zilnica si sa faci ceva mai mult pt tine. Asta nu inseamana ca tb sa ii domini pe cei din jur, nu inseamana ca trebuie sa primesti recunoasterea lor, inseamana ca tb sa faci ceva care sa iti umple sulfetul de bucurie si nimic mai mult. Nu iti trebuie aprobarea celor din jur, iti trebuie aprobarea constiintei si sufletului tau.

Iar daca incerci si nu iti iese, mai incearca o data, insa printr-un al mod, intr-o alta maniera, dar orice ai face sa nu te dai niciodata batut, renuntarea nu este o optinuine, renuntarea uneori poate inseamna o schimbare, dar niciodata renuntare in adevaratul sens al cuvantului.

Suntem datori in aceasta viata sa acceptam ca sa ne fie usor, este elementar sa acceptam ca sa ne fie bine, dar nu sa ne inclinam pentru ca acel „cap care se pleaca lantul il incovoaie”, trebuie facuta clar distinctia intre ceea ce trebuie acceptat si ceea ce tb sa facem pentru a schimba lucurile in bine; calm, usor si fara inversunare sau teama.

Journey to the past -1950

“The past is never where you think you left it.” ― Katherine Anne Porter

Trecutul este uneori ca un fel de "tinichea" pe care il purtam in spate si de care nu putem sa ne eliberam, este ca sacul lui Mos Craciun plin de minuni din care scoatem experiente minunate, de care ne agatam pentru ca in prezent nu mai putem trai viata frumoasa de alta data, sau ca un sac de gunoi plin de experiente care ne impovareaza si obisnuim sa ne certam si in prezent (in mintea noatra) cu oamenii care ne-au daunat candva.


"Yesterday is history. Tomorrow is a mystery. and Today is a gift!"

Trecutul este bun daca nu ne agatam de el, fie ca e vb de lucruri bune sau de momente neplacut, este bine daca invatam din ce s-a intamplat, daca ni s-au intamplat lucruri , dtragem concluziile, vedem unde trebuie facute schimbari si ne continuam calatoria prin viata. 

Singurul moment cert, pe care il avem in existenta noastra efemera, cand conteaza doar sufletul, verticalitatea caracterului si iubirea, este momentul prezent, care poate sa devina o amintire placuta doar daca invatam din trecut, ne trezim constiinta si privim cu  incredere spre viitor. 

Do not dwell in the past, do not dream of the future, concentrate the mind on the present moment. 

Buddha 

photos made by Octav Mardale -  thank you !!

Punct si de la capat......

     An nou, noi inceputuri, moment in care tragi linie si vezi rezultatele obtinute cu un an in urma, faci o revizie a lucrurilor bune sau rele care ti s-au intamplat, ce ai facut bine, unde ai gresit unde trebuie sa nu mai gresesti, toate la inceput de an si totusi intrebarea e DE CE?

     De Craciun ne impacam cu toti cunoscutii, ne cerem iertare, „suntem mai buni” dam de poamana celor saraci, (care de fapt sunt mult mai bogati decat noi insine, pt ca cersetoria este o adevarata afacere, adica ei ar tb sa ne dea noua de pomana la cat banet castiga ei lunar, dar asta e un alt subiect), trimitem SMS-uri pt copii bolnavi, le uram tuturor toate cele bune, (fie ca o facem din suflet sau doar pt ca asa face toata lumea), avem "toate cele de trebuinta pe masa de sarbatoare", ne aducem aminte de cei care nu mai sunt printre noi, mergem la cimitir, iar lista poate sa continue pt ca stim si noi tot ce se face de Craciun si de anul nou.

       Si totusi DE CE? Pt ca asa se face, pt ca asa face toata lumea? Ca sa fim in randul lumii?? – iac !!!asta e cea mai urata.

     Nu avem nevoie de anul nou ca sa o luam de la capt, pana la urma nu o luam niciodata de la capat in adevaratul sens al cuvantului, in principiu remediem ceea ce pana atunci nu ne-a placut, deci punctul 0, daca vreti sa il denumim asa, nu exista, insa un moment de schimbare poate sa fie oricand si oriunde. De fapt este chiar bine sa fim mereu atenti la ceea ce facem, sa trecem prin experiente cu fruntea sus si dupa sa punem in balanata tot ce s-a intamplat unde am fi putut schimba ceva si unde nu, unde ne-a placut ce am facut si unde sunt lucuri pe care trebuie sa le schimbam.

     Barierele pe care ni le punem, de timp, de spatiu, anumite idei, pareri, reguli sunt doar in capul nostru, ele nu tin decat de o eticheta fixa pe care ne-o punem, pe care le invatam si pe care nu suntem suficient de constienti pentru a le schimba.

     Trebuie mereu sa vedem ce ar trebui sa facem ca sa fim mai buni, nu doar o data pe an se ne gandim unde am ajuns si ce e de facut mai departe. Trebuie sa ne autoevaluam mereu, sa ne schimbam modul in care abordam lucurile, oamenii, evenimentele, in asa fel incat mereu sa evoluam – poate ca pe acest blog a devenit deja cliseu, insa ideea pe care doresc sa o transmit de aceasta data este ca fiecare sa fie autentic, sa ia deciziile de schimbare si de evaluare proprie a actiunilor, faptelor si dorintelor in functie de proprii parametri, timp si spatiu si nu in functie de ceea ce a fost setat de societate.

     Daca stam sa ne gandim, timpul si spatiul sunt niste nortiuni cladite de om, Albert Einstein a dovedit ca aceste lucrui/notiuni sunt relative, nu intru acum in notiuni stiintifice, toate ideea e sa ne ascultam mai mult instinctul, ceea ce se intampla in noi, sa incercam sa fin noi insine, sa nu ne mai luam dupa niste legi nescrise ci numai dupa modul nostru de a fi, dupa ritmul nostru de a face lucurile si a ne schimba. Evident nu trebuie sa fim niste renegati, ruperea barierelor inseaman deschiderea unui nou drum, inseaman sa aduci lumina in gandirea ta, nu sa te lupti cu morile de vant.

    Am fost pusi la ca armata in niste tipare si tipicuri inca de cand ne-am nascut, nota pe care o primim la nastere, cresa, gradinita, scoala, concursuri, evaluari si poate de aceea tindem spre un spirit de turma.Ce face toata lumea sa facem si noi, insa, uneori este nevoie sa ne detasam, sa ne facem si sa ne impunem propriile reguli dupa care sa ne ghidam si sa traim in viata, propriile momente de la care sa punem punct si sa o luam de la capat. Repet nu e vb sa ii schimbam pe ceilalti sau sa „dam cu barda” in regulile altora sau in modul lor de a se comporta, inseamna ca noi in sufetul nostru sa gasim creativitatea si o minte deschisa plina de lumina care sa ne ajute sa faurim ceva nou, mai bun, cea care poate o sa fie sesizat de cei de langa si adoptat.

    Orice ati face in viata sa fiti siguri ca este alegerea si momentul vostru, nu invataturilor pe care le "caram" in spate de cand ne nastem si pana murim, uneori e bine sa perpetuam anumite lucuri, insa lumea este in continua schimbare, iar noi putem sa mergem pe cararile batatorite de parintii nostrii care sunt si ele cu suisuri cu coborasuri cu lucuril grele si usoare, dar uneori e bine sa ne facem propriile carari, care poate o sa fie mai dificile, dar care cu siguranta vor duce catre un alt rezulatat.

     Creaza-ti cararea ta si daca e buna, autentica, noua si inovativa o sa fie multi care o sa acceada la ea si de la ea se vor face noi carari spre ceva deosebit, ceva ce poate acum nici nu ne putem imagina.